Kezdőlap

Excursii prin imprejurimi

Dinspre vest, Praidul este poarta județului Harghita. Localitatea Praid este cea mai mare comună din Harghita. Înglobează Ocna de Sus si micul cătun Békástanya, cu doar 140 de locuitori. În comuna Praid trăiesc aproximativ 7.250 suflete, iar în Praid cca. 4000 de persoane. În centrul Praidului se află răscrucea de drumuri, prin care se poate ajunge spre nord, peste pasul Bucin la Gheorghieni, iar spre sud-est prin Corund la Odorheiu-Secuiesc. Bazinul Praidului este delimitat dinspre nord, est si sud-est de Munții Ghiurghiului si din partea sud-vestică de platoul Șiclod prin versantul Harom. Praidul se clasifică drept o asezare relativ "tânără", fiind atestat din anul 1564. Denumirea de Praid (originalul Parajd, în limba maghiară) vine din cuvantul "paraj" cu diminutiv, așa cum apare în tot bazinul Carpatic, si înseamnă mic teren cu iarbă sau pășune mică cu iarbă. Aceasta "pășune" este străbătută de râul Târnava Mică și de afluenții acestuia. Târnava Mica se naște la km 8 al drumului spre Gheorghieni din cele doua pârâiașe principale: Creanga Mare si Creanga Mică. Zona dintre cele două pâraie se numeste "Botul celor două Crengi" de către localnici. Acolo a fost cândva căsuța marelui poet maghiar Áprily Lajos - locul preferat al poetului - de care războiul mondial l-a despărțit definitiv. Praidul - ca si concept - este strâns înrudit cu sarea si cu tot ce se leagă de aceasta. Dar explicarea formării comunei numai cu sarea ar fi o greșeală. Dacă considerăm numărul de angajați la salină, până în anii 1958 - 59, acesta nu atingea nici o sută si din Praid erau numai 10-15%. Putem spera, nu fără motive, ca atracția Praidului - si unicului Ținut al Sării - va crește în viitor. Putem afirma ca cel care s-a odihnit o dată aici a beneficiat de frumusețea naturii și s-a bucurat de ospitalitatea localnicilor - s-a îmbogățit cu amintiri pentru o viață.

Salina Praid

Începuturile istoriei Salinei Praid datează încă din epoca romană. Primul document în care apare ocna de sare din Praid datează din anul 1405. Dupa cele menționate de Orbán Balázs, în anul 1861, întreaga zona locuită de secui si sași a folosit sarea de la Praid. Exploatarea subterană a sării a început în anul 1762. Tratamentul subteran a început prin anii 60, în mina Doja. În 1980, baza de tratament a fost strămutată la orizontul "50", care se află la o adâncime de 120 m de la suprafața. Pe o distanță de 1250 m de la intrare până la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei prin galeria de coastă. În timpul sezonului de vară, numărul persoanelor care vizitează mina și al bolnavilor cine se tratează aici ajunge până la cifra de 2500-3000/zi. Zăcământul de sare din Praid constituie unul din cele mai mari masive de sare gemă din Europa. Corpul de sare are o formă ușor eliptică, cu diametrele de 1,2 km, respectiv 1,4 km si o adâncime de 2700 m, având rezerve pentru mai multe sute de ani, si constituie o comoară de neprețuit în economia Transilvaniei. Sarea din Praid, încă din secolul al XV-lea a fost denumită "sare secuiască", dupa care de altfel s-a și denumit aceasta zonă ("Zona sării" sau "zona Ocnelor"). Sarea din Praid a oferit "pâinea" oamenilor din aceasta zonă de-a lungul secolelor. Nu în ultimul rând, a oferit gustul și "sufletul" mâncărurilor secuiești si ardelenești.

Tratament

Tratamentul de speleoterapie si climatoterapie cuprinde practic inhalarea aerului din mină, fiind foarte util în cazul bolilor căilor respiratorii (boli astmatice, bronșitice si alergice). Durata tratamentului este de 18 zile. Acest tratament subteran se desfășoară la orizontul "50", aflat la o adâncime de 120 m de la suprafață. Pe timpul petrecut în subteran se recomanda gimnastica, condusă de un cadru specializat, plimbări si dozarea efortului fizic. Categoria de vârstă între care oamenii se pot trata este între 2-60 ani, aceștia fiind supravegheați permanent de către personal medical. După statisticile medicului de specialitate din comună, se poate observa ca în cazul acelora care revin la tratament de 3-4 ori si reacționeaza pozitiv, scade numărul și intensitatea crizelor astmatice și crește capacitatea de rezistentă a organismului. Pentru acest scop comuna Praid este dotată cu un spital si trei cabinete medicale.

Ștrand

Ștrandul sărat și băile calde la vană sunt alimentate cu apă sărată pompată din mina Gh. Doja, de la o adâncime de 150 m. Aceasta apă, care după o staționare de câteva luni în bazinul din subteran, își dobândește o salinitate foarte mare, formează o atracție aparte, deoarece eșuează orice tentativă de înot, turiștii plutesc neputincioși la suprafață, asemănător unor dopuri de plută. Aceste băi sărate, prin raritatea apei saline superconcentrate, atrag tot mai mulți turiști și vizitatori, atât din împrejurimi cât și de peste hotare, și constituie, pe lângă baza de tratament din salină, un important potențial turistic cu latură curativă și de agrement.

Canionul de sare

Canionul de sare este superb, cu stânci și creste de sare albe sclipitoare, lapiezuri, turnulețe, mici peșteri, izvoare cu ape sărate cu voaluri de cruste albe, depuse pe rocile din jur, și toate acestea asezate într-un peisaj magnific cu vegetație bogată și multiplă, de foioase și rășinoase laolaltă.

Casa memorială "Áprily Lajos"

În 19 octombrie 1991 a fost inaugurată Casa memorială Áprily Lajos, unde găsiți un mic istoric despre poetul și traducătorul Áprily Lajos, cel care a petrecut copilăria în Praid.

Cetatea "Rabsonné"

Pârâurile cristaline, stâncile abrupte și pădurile dense, ce înconjoară comuna Praid, ascund rămășițele unei așezări vechi, care se presupune că a fost construită pentru a da glas unei garnizoane, care a avut sarcina de a apăra cetatea Rabsonné.

Casa de cultura

În casa de cultură putem vedea o frumoasă expoziție etnografică, cu aproape 2000 de obiecte expuse.

Biserica romano-catolică

Biserica romano-catolică a fost construită în anul 1800. În anul 1782, în Praid au trăit 130 catolici. Peste 100 de ani numărul lor a crescut la 500. În 1994 a început construcția unei noi biserici româno-catolice, care s-a încheiat în 1998. În 16 septembrie 2001 a fost inaugurată biserica noua.

Biserica reformată

Biserica reformată se găsește pe partea stângă a drumului județean care duce la Gheorghieni. A fost construită între anii 1790-96. Are două clopote și o orgă.

Biserica ortodoxă

Biserica ortodoxă "Sfânta Treime" a fost construită în 1929. S-a înființat cu ajutorul directorului Salinei Popescu Izidor, Ghizeran Ion teolog, si Dimitrascu N.I., șef de gară.

Versantul "Siklódi"

La o altitudine de 1025 m se află versantul Siklodi, de unde ai o panoramă extraordinară asupra ținutului.

Zilele Praidului Festivalul sarmalelor

În fiecare an se organizează Zilele Praidului și Festivalul sarmalelor.

1. PRAID – SOVATA - CÂMPUL CETĂȚII

SOVATA

Obiective turistice

Stațiune cu sezon permanent, Sovata a fost menționată pentru prima data ca loc tămăduitor într-un document din 1597, dar abia în 1850 devine stațiune balneară. Este înconjurată de dealurile Cireșelu (912 m), Capela (720 m), Bechiș (1.079 m), Dealul Mic și Muntele de Sare, fiind acoperită cu păduri de fagi, stejari, carpeni, ulmi, castani, brazi și mesteceni.

Stațiunea are o clima subalpină, cu veri răcoroase (temperatura medie în iulie este de 18,5°C) și ierni blânde (temperatura medie în ianuarie este de -3,5°C). Temperatura medie anuală este de 7,6°C, iar media anuală a precipitațiilor este de 750 mm.

Renumele Sovatei se datoreaza lacurilor Ursu (46.000 m2), Aluniș (9.000 m2), Verde (5.000m2), Negru, Roșu, Mierlei și Șerpilor, cu ape clorurate (cu concentrație mare - de la 40 la 250 gr/litru) și sodice, prezentînd fenomenul de heliotermie (vara, temperatura apei variază în funcție de acumularea căldurii solare în apa sărată, apa caldă fiind protejată de un strat de apă proaspată provenită din râulețe, care nu se amestecă cu apă sarată, ci se menține la suprafată, acționînd ca un izolator termic). Acest lucru face ca vara temperatura Lacului Ursu (18,4 m adâncime), cel mai mare lac heliotermal, să varieze între 10-20°C la suprafață, 30-40°C la adâncimea de 1 m și 40-60°C la adâncimea de 1,5 m.

Stațiunea este indicată pentru tratamentul bolilor ginecologice (insuficiență ovariană, cervicită cronică, metrosalpingită cronică, sterilitate) dar și pentru afectiuni degenerative, inflamatorii și reumatismale (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroză, poliartroză, dureri articulare, tendinite, tendimiozită, poliartrită scapulohumerală), stări posttraumatismale (dupa operații vindecate la articulații, mușchi, oase, dupa luxații și entorse), pentru boli ale sistemului nervos periferic (pareze ușoare, sechele ale poliomielitei, polinevrite), tulburari endocrine (hipotiroidie, urmare unui tratament endocrinologic), boli cardiovasculare (ulceratii, acrocianoză).

Stațiunea beneficiază de dotari multiple (pentru bai calde, în cadă sau bazin,cu apa minerală sărată prelevată din lacuri; pentru tratamente ginecologice și împachetări cu namol cald; bazine pentru kinetoterapie, instalații pentru electroterapie și hidroterapie; saune; sali de gimnastica medicală; plaje pe malul Lacului Ursu și Lacului Aluniș etc.); condițiile de cazare sunt bune (hoteluri, cum ar fi "Sovata", "Brădet", "Aluniș", "Făget", "Căprioara", beneficiind în unele cazuri de bază de tratament proprie, vile, hanuri, moteluri și cabane). Posibilitățile de recreere și de practicare a sportului sunt de asemenea numeroase (un club cu sala pentru jocuri mecanice, sala de lectura, cinematograf, bazine acoperite, discoteci, popicarie, excursii la Dealul Saca si la Varful Cireșelu etc.).

LACUL URSU

Format în anul 1875 intr-o depresiune de prăbuşire, consecinţă a unui proces intens de dizolvare a sării, Lacul Ursu este ceal mai important lac sărat şi helioterm din Europa. lacul are forma unei piei de urs (de aici şi numele) şi se întinde pe o suprafaţă de peste 4 ha, iar adâncimea apei depăşeşte 18m. Caracterul helioterm al lacului s-a desoperit în 1901. Benefiicile curative ale lacului Ursu sunt binecunoscute, proprietăţile apei fiind utilizate în terapii a căror eficienţă a fost dovedită în cei peste 400 de ani de tratamente balneare.

Din documentele istorice rezultă că în 1875 s-au produs la Sovata in zona deluroasă estetică a depresiunii Transilvaniei prăbușiri si alunecări de material care au condusla individualizarea unei depresiuni în care apele pârâielor Toplița și Auriu au format lacul Ursu. Alunecarea și prăbușirea depozitelor de pantă sunt strâns legate de prezența masivului de sare care s-a dizolvat și care au contribuit după fomarea lacului la salinizarea apei. Numai după 4 ani, adică în 1879, se menționează deja fenomenul de heliotermie, atît de caracteristic și util funcției balneoterapeutice a lacului.

Lacul Ursu primește o cantitate de apă dulce din pâraiele menționate, formându-se un strat la suprafața ce nu se amestecă cu apa sărată. Apa dulce se scurge mai departe în lacul Aluniș. Din Lacul Rosu situat la numai cca. 40 m distanță, Ursu primeste apă sărată, întrucât pe malul lui se găsește un afloriment de sare.

Salinitatea apei este între 10- 15 g/l la suprafata, pe cca. 2 m, după care urmează o creștere bruscă între 2 si 3 m adâncime, la 240 g/l, iar de aici și până la fund valorile oscilează între 250- 290 g/l si chiar 300 g/l. Temperatura înregistrează un salt între 1,5- 2,5 m adâncime ce poate ajunge în lunile de vară la 32- 34^oC fața de suprafață, unde este mai scăzută. De la 5- 6 m, temperatura se menține în ecartul de 21- 26^oC tot timpul anului – valori destul de ridicate dar explicabile dacă avem în vedere salinitatea și densitatea apei.

Apa și nămolul lacului Ursu sunt recomandate în tratamentul bolilor ginecologice. Aici, la Sovata, se fac bai calde de nămol și apă tot timpul anului, iar stratul de apă helioterm, cu temperaturi mai ridicate, dă posibilitatea prelungirii sezonului cu balneație în aer liber.

Pe lângă lacul Ursu, la Sovata se mai găsesc câteva lacuri sărate, dintre care lacul Negru instalat într-o mină de sare prăbușită este folosit la băi calde și reci, fiind prevăzut cu instalații proprii.

Lacurile de la Sovata, dealurile bine împădurite creează cadrul natural și potențialul balneologic pentru o stațiune al cărui renume a depășit granițele țării.

CÂMPUL CETÂȚII

Cetatea şi lacul cu anini

Traseul marcat cu punct roşu porneşte din centrul satului. Este un traseu mai scurt, dar având în vedere înclinarea pantei ce duce la cetate necesită un efort fizical mai mare. Deoarece este vorba de un circuit se poate porni pe oricare dintre ramurile râului Niraj. La jumătatea drumului ajungem la Lacul cu Anini. Este un lac format nu demult, care a inundat o petice de pădure şi care ne dă impresia unei miniaturi a Lacului Roşu din Munţii Hăşmaş. Lacul are un microclimat interesant care găzduieşte o faună şi floră foarte bogată. De aici putem urca la ruinele cetăţii a cărui origine este necunoscută. Istoricul Orban Balazs a considerat în lucrarea sa “Descriera Secuimii”, că după poziţia sa este unul dintre cetăţile de apărare secuieşti.

Păstrăvăria Primele lacuri au fost construite în anii 30 a secolului trecut de Lokodi Gegely. În anii comunismului lacurile au fost statalizate iar după evenimentele din 1989 ele au reintrat în posesia familiei Lokodi. Lacurile oferă o privelişte minunată şi ocazia de a afla mai multe despre tainele creşterii păstrăvului curcubeu.

Valea Nirajului Mic Traseul de o varietate peisajistică aparte poate fi parcurs şi cu maşina. În timp ce urcăm pădurile paşnice de foioase dau locul brazilor şi văii sălbatice a Nirajului Mic. Nirajul în această parte capătă aspectul unui râu de munte cu mai multe cascade mici. Pe malul dreapta se află câteva stâne unde se poate gusta caşul şi urda.

Rămăşiţele craterului vulcanic (1777m) O parte a traseului lung de 20 de km. o putem parcurge şi cu maşina iar ultimele 6 km pe jos. În acest traseu se află mai multe piste de helicopter şi leşuri care au deservit pe fostul dictator Nicolae Ceauşescu. Cea mai interesantă parte însă este mersul printer jenupări şi priveliştea de pe culmea Saca Mare, ceea mai înaltă culme dim Munţii Gurghiului. Dacă avem parte de vreme senină putem admira lanţul munţilor Harghita, Hăşmaş şi Călimani.

HAN PESCĂRESC

Scurt istoric

Lokodi Gergely născut în anul 1896 pune în funcţiune pe braţul mare al Nirajului un gater. Afacerea care în anul 1929 ia numele de Lokodi et Co. este organizată sub forma unei societăţi pe acţiuni. El iese din societate şi în 1934 cumpără un teren în zona Lapos. Aici creează mai multe lacuri pe care o populează cu păstrăv curcubeu. Cel de al Doilea Război Mondial întrerupe dezvoltarea păstrăvăriei şi produce pagube grave, dar deja în anul 1948 se dovedeşte a fi iarăşi o afacere profitabilă. Elanul dezvoltării este întrerupt de statalizarea averilor private iar păstrăvăria intră în posesia statului român. După revoluţia din 1989 ecesta reintră iarăşi în posesia familiei Lokodi. În anul 1994 este construit o primă clădire care va fi nucleul hanului pescăresc de aztăzi. În 2009 este deschis noul Han Pescăresc.

Specialități

2. PRAID – BEZID – CRIȘENI, Muzeul pălăriilor de pai

BEZID

Lacul de acumulare este situat în zona colinară de pe versantul stâng a râului Târnava Mică, la aproximativ 2 km de localitatea Sângeorgiu de Pădure şi aproximativ 42 km de municipiul Târgu-Mureş. A luat fiinţă prin construirea unui baraj în valea pârâului Cuşmed, la 1,5 km amonte de confluenţa acestuia cu râul Tîrnava Mică. Pârâul Cuşmed este afluentul cu cel mai mare aport de debit din bazinul hidrografic al râului Tîrnava Mică, cu un bazin hidrografic de 157 km², 56 km de cursuri de apă cu caracter permanent, o pantă medie cuprinsă între 11– 62o/oo şi regim de curgere a apelor torential, in anumite perioade ale anului. Pe cuprinsul bazinului hidrografic aferent acumulării Bezid, sunt localizate patru localităţi rurale: Cuşmed, Atid şi Crişeni pe valea Cuşmedului, respectiv Bezid pe valea pârâului cu acelaşi nume. Ocupaţiile tradiţionale sunt agricultura, creşterea animalelor şi exploatarea lemnului, neexistând unităţi industriale sau agro-zootehnice mari, cu impact impurificator semnificativ, asupra lacului de acumulare.

Deschiderea şantierului a avut loc în anul 1975, lucrările au fost sistate în 1977 fiind reluate în anul 1984, punerea în funcţiune a lucrărilor şi realizarea indicatorilor finalizându-se în anii 1988–1989. Acumularea se încadrează în clasa a II-a de importanţă, corespunzător obiectivului de apărat şi scopului propus, respectiv apărarea împotriva inundaţiilor a zonelor din aval şi a oraşului Tîrnăveni. De remarcat faptul că atât în perioada respectivă cât şi după umplere, au existat mari divergenţe de opinie referitoare la utilitatea acumulării, fiind contrapuse două argumente majore: utilitatea acumularii din punct de vedere al atenuării viiturilor si realizarea unei rezerve majore de apă, respectiv consecinţele socio-umane ale inundării localităţii Bezidul Nou.

CRIȘENI – MUZEUL PĂLĂRIILOR DE PAI

Muzeul Palariilor din Paie a fost realizat pentru pastrarea si continuarea traditiei de 150 de ani in domeniul artei si tehnicii impletirii paielor si confectionarea palariilor sau a diverselor obiecte decorative. Muzeul a fost deschis intr-o veche casa taraneasca renovata. In prima camera pot fi vazute palarii din paie de diverse tipuri (romaneasca, maghiara, saseasca) purtate in Romania. In camera din mijloc sunt prezentate diverse obiecte decorative sau de folosinta zilnica: decoratiuni pentru pomul de Craciun, sacose, cosuri si tavi. In camera din spate se prezinta diversele momente ale procesului prelucrarii paielor de la secerat la purtat. Tot aici sant expuse diverse utilaje vechi si moderne folosite la confectionarea palariilor din paie. Muzeul este sustinut de catre o asociatie pentru pastrarea traditiilor, care organizeaza in fiecare vara o tabara pentru cei interesati de tehnica impletirii si prelucrarii paielor, sau de confectionarea palariilor si a diferitelor obiecte din paie. Aceasta tabara are o durata de 7 zile, timp in care se poate invata foarte usor tehnica prelucrarii paielor. In curtea Muzeului exista o uriasa palarie din paie de 5m diametru. Langa palarie se gaseste un mic magazin, de unde se pot cumpara diverse articole luate ca suveniruri pentru prieteni, familie, toti cei dragi de acasa. Tot in curtea muzeului se poate admira o minunata colectie de trovanti, provenind, in starea for naturala, din albia paraului Cusmed, ce curge nu departe de Muzeu. La intrarea in Muzeu sunt prezentate 3 tipuri de porti traditionale secuiesti. Vizitarea Muzeului este gratuita dar este binevenita orice donatie in scopul intretinerii Muzeului.

3. PRAID – SIGHIȘOARA

SIGHIȘOARA

Undeva lângă Sighișoara se găsea cetatea dacică Sandava, iar mai târziu o fortificație puternic întărită la Podmoale constituia Castrum Stenarum (sau Capistenarum) unde au fost descoperite cărămizi cu ștampila Legiunii a XIII-a Gemina, 26 de monede romane emise între 108- 248, opaițe romane, inele de aur cu filigran etc.

Localitatea a fost întemeiată de coloniști germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Geza al II-lea pentru a apăra granițele de est. În această periodă istorică oamenii de etnie germană au fost denumți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite.

Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679) menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit dar prima atestare documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este menționată denumirea germană Schespurch (mai târziu "Schäßburg"). Localitatea este menționată în anul 1367 ca "civitas" (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435. Forma "Sighișoara" a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a numelui "Segesvár" ("cetatea Segheș").

În decursul anilor cetatea Sighișoara nu a fost scutită de vicisitudini, prima fiind marea năvălire tătară din 1241, pe când cetatea încă nu era fortificată. Construcția zidului cetății, care are o lungime de 950 m, a început în 1350. Înălțimea inițială a fost de 4 m, dar în sec. 15 a fost înălțat cu încă 3-4 m. A avut 14 turnuri (care aparțineau fiecare câte unei bresle) și 4 bastioane. Actualmente (2009) mai există 9 turnuri și trei bastioane.

Între anii 1431 și 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighișoara, așteptând momentul prielnic de a urca pe tronul Țării Românești. Totodată stăpânea aceste regiuni în numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare că în această perioadă (în 1431) s-a născut la Sighișoara Vlad Țepeș.

În anul 1514, când războiul țărănesc a lui Gheorghe Doja se răspândește în aproape întreaga Transilvanie, țăranii din jurul Sighișoarei se strâng în jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume românizat) (conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) și îl omoară pe primarul Anton Polner și pe soția acestuia.

În anul 1601 cetatea este atacată și prădată de trupele conduse de generalul Basta, dar oamenii scapă cu viață din cauza plății unei răscumpărări de 50.000 de florini, "bani împrumutați", cum menționează cronicarul Krauss.

În anul 1603 2.000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în 1709 numărul victimelor este de 4.000.

Între 1703-1711 are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania. Curuții (anti-habsburgicii) - conduși în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu - au atacat cetatea Sighișoara care era văzută ca fiind de partea lobonților (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuții își dau seama că nu pot ocupa cetatea, și se retrag.

Prin bătălia între trupele țariste intervenționiste și armata revoluționară ungară de pe câmpia dintre Sighișoara și Albești din 19/31 iulie 1849, Sighișoara a intrat în istoria luptelor revoluționare din sec. al XIX-lea. În această bătălie a murit, printre alții, poetul ungur Sándor Petőfi.

În perioada interbelică a fost reședința județului Târnava Mare.

Breslele meșteșugarilor din Sighișoara (19 la număr) și-au primit primele statute în 1376, statute care aveau la bază legi și obiceiuri mai vechi. Se iau măsuri pentru interzicerea măririi numărului angajaților, se planifică procurarea materiei prime etc. Concurența între bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite orașe era de-a dreptul crâncenă. De exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la târgul din Sighișoara "lacăte și broaște proaste", lăcătușii sighișoreni aveau dreptul să le confiște.

Meșteșugarii devin tot mai înstăriți și ajung să aibă reprezentanți în sfatul cetății, lucru care până atunci era rezervat patricienilor feudali. Primul meșteșugar care a ajuns să intre în sfatul cetății, cu funcție de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus, în 1393.

Breslele au fost desfințate în 1884 deoarece își pierduseră semnificația.

4. PRAID – TÂRGU MUREȘ

TÂRGU MUREȘ

Orașul Târgu Mureș are o ofertă destul de bogată în ceea ce privește activitățile specifice turismului. Alături de activități de recreere, populația orașului sau turiștii au la dispoziție o serie de obiective care pot fi vizite pentru a cunoaște istoria locurilor și a populației care trăiește în acestă zonă.

Deși în Târgu Mureș nu s-au păstrat clădiri deosebit de vechi, orașul trecând prin mai multe incendii de-a lungul timpului, vechea urbe reușește să-și păstreze aerul de oraș medieval, cel puțin în partea centrală orașului. Aici, o serie de clădiri frumos ornamentate amintesc de vechiul târg din perioada medievală sau de orașul în plină dezvoltare din perioada interbelică.

Cetatea medievală din Târgu Mureş

Piața centrală, piața Trandafirilor, renumită datorită trandafirilor care împodobesc piața în ultimii zeci de ani, este locul în care se desfășura „Târgul de pe Mureș” fiind totodată și punctul central din care orașul a început să se extindă. În Piața Trandafirilor se regăsesc și principalele simboluri arhitecturale ale orașului. Palatul Culturii este un astfel de simbol, renumit mai ales datorită Sălii oglinzilor și a vitraliilor cu care este ornată clădirea.

Alte două clădiri reprezentative pentru municipiu, aflate în apropierea Palatului Culturii, sunt și Palatul Prefecturii din Târgu Mureș și Palatul Primăriei. În partea opusă a pieței Palatul Apollo și Teatrul Național sunt dovada vie a evoluție orașului de la târg la centru cultural.

Un alt reper al orașului și totodată un punct turistic important este Cetatea medievală. Construită la începutul secolului XVII, având ziduri și bastioane puternice, bine păstrate până astăzi, cetatea prezintă în incinta acesteia o biserică reformată cu o arhitectaură gotică din secolul XIV-lea. Cetatea este și locul unde au loc diferite acțiuni cultural-artistice, existând expoziții de pictură, fotografie. Aceste tipuri de acțiuni au loc mai ales în perioada zilelor Târgu Mureșului, în luna iune a fiecărui an.

Multiculturalismul și-a lăsat amprenta asupra istoriei orașului, dar și asupra arhitecturii orașului, mărturie stând edificiile religioase ale diferitelor culte. Cele mai reprezentative astfel de edificfii sunt: Biserica Buna Vestire, Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Biserica Reformată din cetate (secolul XV), Biserica Reformată cu un Turn, Templul israelit, Biserica ortodoxă din lemn (secolul XVIII), Catedrala ortodoxă Înălțarea Domnului, Biserica Unitariană.

Biserica Reformată din Cetate

O arhitectură aparte poate fi remarcată vizitând o serie de clădiri de o reală însemnătate pentru viața culturală a orașului precum Casa Teleki, Casa Banyai, Casa Kopeczi, Casa cu Arcade, Biblioteca Teleki-Bolyai.

Tradiția, cultura și istoria orașului poate fi cunoscută vizitând muzeele orașului situate în zona centrală a orașului: Muzeul de Etnografie și Arta Populară, Muzeul de Științele Naturii, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Județean Mureș.

Identitatea orașului este reprezentată prin intermediul monumentelor și statuilor presărate pe întreg spațiul Târgu Mureșului. Cele mai semnificative sunt Monumentul Latinității, Statuia lui Avram Iancu, statuia primariilor György Bernády și Emil Dandea, Monumentul Ostașul Român, statuia reprezentându-i pe Farkas și János Bolyai.

Facilitățile existente pentru petrecerea timpului liber sunt în strânsă legătură cu așezarea geografică a orașului. Orașul fiind amplasat pe cursul râului Mureș a făcut posibilă construirea unui complex de agrement (cunoscut sub denumirea Weekend). În interiorul complexului există mai multe bazine pentru înot și unul pentru plimbări cu barca, acesta din urmă comunicând direct cu râul Mureș. Tot aici sunt amplasate și o serie de terenuri sportive care permit practicarea unor sporturi precum tenis, fotbal, volei.

În apropierea complexului se desfășoară Festivalul Peninsula, unul din cele mai mari festivaluri din România.

De asemenea orașul deține și o Grădină Zoologică, a doua din țară, ca întindere și varietate a speciilor. Grădina a fost înființată în 1960 și este amplasată într-un parc deosebit, Platoul Cornești. Construită pe o suprafață de circa 20 ha, grădina zoologică are în îngrijire peste 500 de animale, acestea fâcând parte din 120 de specii. Printre animalele care pot fi admirate de cei care trec pragul grădinii se află: urși, lei, lupi, leoparzi, jaguari, șerpi, crocodili, maimuțe, etc.

Platoul Cornești este amenajat la o altitudine de 488 m, pe Dealul Cornești, oferă o perspectivă încântătoare asupra văii superioare a Mureșului. În interiorul parcului există un teatru de vară, un trenuleț pentru copii cu linie îngustă, un restaurant construit undeva la începutul secolului XX.

În prezent există planuri, aflate într-o stare avansată de proiectare, pentru a realiza o telegondolă, lungă de 1815 m, care să lege complexul de agrement Weekend cu platoul Cornești. Proiectul este apreciat de edilul orașului ca fiind deosebit de important pentru municipiul Târgu Mureș, acest proiect ar putea fi unul din elementele care ar permite revigorarea turismului în Târgu Mureș.

5. PRAID – BOGDAN – BUCIN – GHEORGHENI – LĂZAREA – DITRĂU – LACUL ROȘU – CHEILE BICAZ – LACUL DE ACUMULARE ”IZVORUL MUNTELUI”

BOGDAN

Cabana Bogdan, Bucin, la o altitudine de 1200 m la munte, este situata pe DN13B, între Praid si Pasul Bucin, la Km.15, într-un cadru natural de munte mirific. Partie schi Bogdan Constructie cu arhitectura specifica zonei, Cabana Bogdan reprezinta locul ideal pentru odihna si recreere la munte, oferind comfortul si ambianta unei vacante reusite la munte . Cabana Bogdan este situata langa partia de schi Bogdan, dotata cu tele schi - un spatiu linistit de munte , cu aer curat si izvoare de ape, ce izvoresc din inima muntilor.

Prin amplasare, Cabana Bogdan este un loc ideal pentru turistii care doresc sa petreaca un sejur in sezonul de schi la munte , ori pentru cei care doresc sa descopere frumusetile muntilor.

BUCIN

Bucin este situat între Praid și Gheorgheni, la 22 km de Praid.
Pârtia dotată cu teleschi a fost deschisă în 2003.
Condițiile sunt favorabile pentru cei care vor să schieze, deoarece de la începutul lunii noiembrie până la sfârșitul lunii aprilie munții sunt acoperite de zăpadă.
Teleschiul funcționeaza șapte zile pe săptămână.
Aici puteți închiria schiuri și săniuțe.

Pârtia de Schi Havas:

· Lungimea pârtiei: 1149 metri, așezare vestică, panta de 14%.

· Punctul cel jos al pantei se află într-o altitudine de 1200 m.

· Punctul cel mai înalt la altitudinea de 1360 metri.

· Pârtie amenajată cu Teleschi Nascivera CK80, viteza 2,5 m/s, si transporta 720 de persoane/oră.

· Generator propriu.

· Pârtia a fost inaugurată in ianuarie 2007.
Are grad mediu de dificultate, deci este recomandat pentru începători și avansați.

GHEORGHENI

Orașul este situat în partea de est a Depresiunii Gheorgheni (sinonim: Depresiunea Giurgeului). Aceasta este prima depresiune strabătută de râul Mureș. Orașul Gheorgheni este traversat de la est spre vest de către râul Belcina, un afluent al Mureșului, extinzându-se de-a lungul acestuia, pe aceeași direcție est-vest. Localitatea se află la altitudinea de 810 m.

Orașul are mari șanse de a deveni un oraș turistic de prim rang, avantajat fiind de poziția sa geografică potrivită: între munți, în apropierea lacului de baraj natural Lacul Roșu (la 25 km), iar la 60 km se află stațiunea Praid (aici se găsesc Salinele Praid, una dintre cele mai mari mine de sare din țară și Europa). De asemenea se poate schia în stațiunea Izvoru Mureșului (la 20 km), pe vârful Bucin (situat pe drumul care face legătura cu Praid), sau se poate vizita stațiunea Borsec (la aproximativ 50 km).

Cea mai înaltă construcție a orașului este un turn din zona industrială, situat într-o zonă mai puțin locuită (cea de „dincolo de calea ferată”) din vestul orașului.

LĂZAREA

Una din cele mai vechi aşezări ale depresiunii Ghiurghiului mai nou a devenit una din centrele cultural-artistice ale zonei. Monumentele sale combină în mod fericit elementele goticii clasice cu formele arhitecturii renascentiste şi cele ale barocului precum şi cu formele caracteristice culturii populare ale zonei. Tabăra de creaţie fondată cu scopul de a perpetua valorile artei populare se îmbină armonios cu lumea specifică a comunităţii de artişti plastici care anual se strâng în această comună pentru recreere şi pentru a beneficia de atmosfera prielnică creaţiei, oferită de tabăra de creaţie. Expoziţiile de artă plastică, artă populară, de prezentare ale meşteşugurilor populare specifice zonei au dobândit un renume care depăşeşte graniţele ţării. Comunitatea locală a dat naştere unei reţele de turism rural care funcţionează cu mare eficienţă, în folosul mutual al turiştilor interesaţi de oferta turistică a zonei şi a localnicilor. Conform datelor oficiale ale recensământului din 1992 comuna - împreună cu localitatea montană Ghiduţ - are 3.625 locuitori.

Vatra localităţii se află la 5 km nord de Gheorgheni, la poalele muntelui Szármány (967 m), la o altitudine de 770 m. Este accesibil prin calea ferată - linia 400 Braşov - Deda respectiv pe DN 12 şi spre Joseni, pe DJ 126A. Distanţa până la Topliţa este de 31 km.

În versantul sud-vestic al muntelui Szármány (967 m) ce domină peisajul, nu departe de castelul medieval al conţilor Lázár este o carieră abandonată de marmură. Marmura albă şi gri de Lăzarea a avut odinioară căutare şi peste hotare, fiind o materie primă excelentă pentru sculptură (de exemplu în jurul anului 1890 sculptorul Saxléner András a realizat o suită de sculpturi expuse la expoziţia comemorativă a fondării satului). Muntele Szármány este de fapt continuarea masivului cristalin Piricica. Muntele, începând cu 1910 a fost împădurit cu brazi. Teritoriul satului a fost de 38730 jugăre, una din cele mai mari din Secuime. Satul are şi izvoare de apă minerală.

Lăzarea are patru monumente importante, fiecare reprezentând o altă epocă istorică. Fiecare constituie o valoare deosebită, majoritatea fiind unele din cele mai estice reprezentante ale câte unui stil arhitectonic din Europa de vest. La acestea se adaugă parcul de statui a coloniei de artişti.

Biserica fortificată romano-catolică este reprezentantul stilului roman şi a goticii pe aceste meleaguri. Monument istoric conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992). Biserica se află la locul denumit Mină (786 m), conform datinii a fost construit în jurul anului 1235, în locul unei mine de marmură. Poarta gotică este una din reprezentantele cele mai estice ale acestui stil.

Biserica - cu excepţia sanctuarului şi a turnului - a fost reconstruită în 1729. Elementele gotice şi ornamentele caracteristice stilului baroc sunt operele maiştrilor locali. În preajma bisericii şi în cimitir se găsesc câteva cruci de piatră de valoare deosebită, cea mai veche dintre ele datând din anul 1660. Mai mulţi membrii ai familiei Lázár sunt înmormântaţi aici. În 1492, la intervenţia lui Lázár András se emite bulla papală, care conferă dreptul de a ţine pelerinaj pentru biserică. În apropierea bisericii au fost descoperite vestigiile unui aşezământ din epoca bronzului.

Capela Sfântul Anton se găseşte lângă vârful sudic al muntelui Szármány (967 m) la altitudinea de 870 m. Locul de pelerinaj cunoscut din secolul al XV.-lea este construit în stil gotic. Capela a fost reconstruită de familia Baló din Băţanii-Mari în anii 1700. Monument istoric conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992).

Mănăstirea şi biserica franciscană se găseşte pe versantul sudic al muntelui Szármány, la altitudinea de 808 m. Construit între anii 1669 şi 1752 pe locul donat ordinului franciscan de către judecătorul regal Lázár István este centrul cel mai important al franciscanilor în depresiune. Dispune de un zid fortificat. Monument istoric conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992).

Mănăstirea este o clădire sub formă de patrulater, construit în stilul caracteristic al mănăstirilor franciscane din Transilvania, de clădire, la colţul din sud-est fiind alipit biserica barocă. Clădirea s-a construit pe vremea lui P. Taplocai Görög István, unul din cei mai însemnaţi lideri ai ordinului franciscanilor din Ardeal.

Johannes Kájoni între anii 1669-1674 a fost guardianul mănăstirii (statuia sa se poate vedea în zidul acestuia). A fost înmormântat aici în aprilie 1687.

Mănăstirea a fost mistuită de flăcări în repetate rânduri: în 1707 a fost incendiată de trupele generalului Acton, în 1748 şi în 1872. În 1749 din materialul clădirilor grav afectate biserica a fost mărită. Mănăstirea a fost reconstruită integral în 1752 în vremea guardianului P. Csergő Krizogon. După incendiul din 1872 reconstrucţia este terminată sub conducerea guardianului P. Venczel Adorján în 1908. Cutremurul din 1940 face pagube importante în aripa de nord al mănăstirii. Mănăstirea a găzduit şi o şcoală elementară până la începutul anilor 1900. Din 1951 mănăstirea a fost abandonată, funcţionarea ordinului franciscanilor fiind interzisă. În zilele noastre ordinul a început să aibă iarăşi monahi şi în Lăzarea, foarte popularii "fraţi mai mici", franciscanii observanţi reînnodănd firul activităţii după aproape jumătate de secol. Mănăstirea a servit comunitatea şi prin întreţinerea, timp de peste 150 de ani a unei şcoli elementare. Azi mănăstirea găzduieşte tabăra de creaţie.

Castelul familiei Lázár

Alte obiective turistice

Monumentul eroilor celor căzuţi în războaiele mondiale se află în centru. Placa comemorativă nouă a fost sfinţită în 1990.

Obeliscul comemorativ al răscoalei din 1596 se află tot în parcul central. Cu ocazia represaliilor ce au urmat luptei duse pentru apărarea libertăţilor secuieşti peste 500 de bărbaţi din Scaunul Gheorghenilor au fost executaţi.

Memorialul martirilor din 1916 inaugurat în 1992. Pe placa din marmură albă se comemorează cei 8 martiri executaţi în curtea lui Oláh Alajos în septembrie 1916.

În 1996. S-a înălţat un monument în memoria martirilor comunismului originari din Lăzarea.

Placa memorială Színi Lajos (1891-1933) ziarist, poet, scriitor a fost inaugurată pe casa natală a acestuia cu ocazia centenarului naşterii omului de cultură originar din comună.

DITRĂU

Este una din comunele mari din nordul Depresiunii Ghiurgheului. Satul în anul 1562 a intrat în proprietatea familiei Lázár, dar în secolul al XVII.-lea şi-a răscumpărat libertatea. În secolul al XIX.-lea, în urma exploziei demografice din Secuime şi-a format localităţi satelite dintre care cea mai importantă şi cea mai veche este Jolotca, datat din 1780, localitate cu specific de păstorit. Celelalte aşezări sunt: Ţengheler, Tilalmaş, Torokpatak, Nyárasalja, Perenyaka. După datele recensământului din 1992 localitatea a avut 6.778 locuitori, din care Jolotca 692 de locuitori.

Pe vremea lui Orbán Balázs Ditrău era socotit cel mai bogat sat din Ardeal, deoarece de el aparţinea vestita staţiune Borsec, de atunci o atracţie balneo-turistică de nivel european. În anul 1868 comunitatea locală a avut o tentativă eşuată de a obţine statutul de oraş - dorinţă nerealizată nici până în zilele noastre. Pentru cei ce trec pe aici putem recomanda vizitarea celor două biserici: cele două monumente istorice reprezintă două obiecte de studiu deosebit de interesante celor interesaţi de istoria arhitecturii zonei.

Vatra satului se află la 742 m altitudine la marginea nord-estică a Depresiunii Ghiurgheuleui. Încă din anul 1780 a avut peste zece gatere acţionate cu forţa apelor. Secole la rând a deţinut păduri, păşuni comunitare şi izvoarele de apă minerală ca proprietate comunală în zona Borsecului de azi. Se află la 13 km nord de Gheorgheni, şi la 23 km sud de Topliţa pe traseul DN 12. Satul este străbătut pe direcţia est-vest de DJ 153, care leagă Remetea cu Tulgheş prin pasul Ţengheler.

Ditrăul este din puţinele aşezări din România care au dat numele unui minereu: în anul 1866 un minereu foarte rar pe plan mondial o varietate de eleolită-sienită, care se găseşte aici a fost denumit ditroit.

Localitatea se află pe valea afluentului din dreapta a Mureşului, pârâul Ditrăului, care are izvoarele în muntele Tătarului.

Biserica romano-catolică veche(biserica Ecaterina sau biserica mică) se află în centrul aşezării. Biserica este monument arhitectural, conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992). A fost construită între anii 1546-1557 cu o capacitate de numai 5-600 de credincioşi, număr depăşit rapid de localitatea care a cunoscut o creştere fără precedent. A fost construită ca o biserică-cetate, porţiuni din zidul de apărare putând fi observate şi astăzi. Marea fereastră gotică din peretele sudic ulterior a fost astupată. Uşa de intrare de asemenea conţine elemente sculptate din uşa gotică originală. Biserica a căzut victima flăcărilor de mai multe ori, ultima dată în 1714. Interiorul are ornamente de stil baroc. Tabloul votiv, care este datat din anul 1600 probabil, este din altarul original al primei biserici.

Poarta secuiască monumentală de la intrarea parohiei este opera sculptorului local Mezey Tamás din anul 1934.

Biserica romano-catolică nouă (biserica mare, biserica nouă) este biserica cea mai mare din întreaga zonă, a fost construită în stilul neogotic-eclectic al începutului secolului al XX.-lea, după planurile arhitectului Kiss István din 1895, modificate şi completate de Dorzsák Ede. Construcţia a început în anul 1908 de către antreprenorul din Subotica (Iugoslavia) Kladek István. Piatra folosită la construcţie provine din cariera satului vecin, Remetea. În anul 1911 a fost sfinţită de către episcopul romano-catolic al Transilvaniei, contele Majláth Gusztáv Károly.

Măcelăria veche cu clopotniţa de lemn (din strada Holló) construită la începutul secolului al XIX.-lea este monument arhitectural, conform registrului monumentelor judeţului Harghita (1992).

În comună începe DJ 127, care duce spre est, în valea pârâului Ditrăului spre Ţengheler, apoi, prin Hagota pînă la Tulgheş(37 km). Drumul a fost construit între anii 1885-1892, pe atunci având o lungime de numai 30 km. Din Ditrău prin pasul Ţengheler (1025 m) ajungem în valea Putnei spre defileul Tulgheşului. Valea Putnei - pe traseul Oltul superior - Belchiul superior - vama Piricica de-a lungul istoriei cunoscute a fost folosit ca şi traseu comercial. Din acelaşi punct pleacă spre vest DJ 153C spre Remetea (1 km), şi de acolo, trecând creasta munţii Ghiurghiului în valea Ghiurghiului spre Reghin.

LACUL ROȘU

Lacu Rosu este un lac de baraj natural, situat la poalele Muntilor Hasmasu Mare, in apropiere de orasul Gheorgheni, din judetul Harghita. Este cel mai mare lac natural montan din Romania numele provenind de la Paraul Rosu, care traverseaza straturi de culoare rosie, cu oxizi si hidroxizi din fier.
Pe vremea lui Ceausescu, cele doua minuni erau destinatii turistice obligatorii pentru concediile itinerante prin tara.
Lacul pare intunecat si amenintator, cioturile ce ies din apa lasând impresia ca o civilizatie lacustra si-a gasit sfârsitul cu numai câtiva ani inainte sa treci pe acolo. Cârduri de rate trec nestingherite pe lânga tine daca te aventurezi cu barca pe apa. Motiv suficient sa dai la rame cam 10 minute, la concurs cu macanitoarele, cât sa te departezi de mal si sa observi civilizatia de la distanta.

Lacu Rosu

Lacu Rosu.

Lacul Rosu s-a format relativ recent, intr-o zi din luna iulie 1837. Atunci, dupa o serie de furtuni si ploi torentiale, din Muntele Ucigasu s-a desprins o bucata si a blocat pârâul Licas, pârâul Oii si paraul Rosu.
Martori actuali ai calamitatii naturale de atunci sunt cioatele de molid ramase in apa. Reflectarea purpurie in lac a Suhardului Mic, prezenta aluviunilor rosiatice aduse indeosebi de pârâul Rosu si calcarele roscate din jurul sau i-au facut pe ciobani sa-i dea numele de Lacul Rosu.
Abia in 1857, trei turisti din Gheorgheni au poposit pe malurile sale, uimiti si fermecati de frumusetea salbatica a privelis tei montane si a lacului. Au povestit tuturor ca au descoperit un colt din paradis. De atunci, atrasi de frumusetea naturala a lacului, de bogatia faunei, florei, numerosi turisti au strabatut potecile acestei regiuni.

Lacu Rosu

Lacu Rosu.

In 1910 a inceput construirea drumului din Gheorgheni pâna la Lacu Rosu, realizat pâna in locul numit „Gâtul Iadului“, si numai in 1937 s-a terminat drumul care leaga Transilvania de Moldova.

Imprejurimile lacului au o fauna si o flora foarte bogata, predomina padurile de conifere in amestec cu alunul, salcia de munte, pe versantii din preajma cresc bradul alb, paltinul si plopul de munte iar dintre animale vietuiesc rasul, capra neagra ,lupi, cerbi mistreti.

Lacu Rosu

Lacu Rosu, vedere generala.

Legende

Prima legenda spune ca traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera. S-a dus la targ, la Gheorgheni si acolo a intalnit un flacau voinic care se lua la tranta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa. Dar cununia nu s-a putut face, deoarece flacaul a fost luat in armata. Fata il tot astepta, pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Era intr-o duminica, dupa-amiaza, cand trecand pe acolo, a fost vazuta de un talhar, care repezindu-se la ea a ridic-o in sa, zburand ca vantul spre Suhardul Mic, intre stancile cu o mie de fete , unde locuia. I-a promis fetei si aur si argint numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic. Talharul isi pierdu rabdarea si voia sa o ia in casatorie cu sila. Estera a strigat catre munti, implorandu-le ajutor. Stancile cuprinse de strigatele indurate au raspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torentiala maturand tot ce intalnea in cale. Acolo au ramas, sub faramaturile stancilor fata si talharul. Apoi s-au adunat acolo apele muntilor, formand Lacu Rosu (Ucigasul).

A doua legenda spune ca pe pajistea dintre versantii muntilor a fost stana Ciobanii. Acestia, vazand apropierea furtunii, au incercat sa se refugieze, dar muntele ucigas, darmandu-se, i-a ingropat impreuna cu oile.

CHEILE BICAZULUI

In aval de Lacu Rosu incep Cheile Bicazului, chei in Carpatii Orientali, pe valea raului Bicaz, care fac legatura intre Transilvania si Moldova. Are o lungime de 8 km de la Lacu Rosu pana la satul Bicazul Ardelean. Peretii de calcar ai Cheilor Bicazului sunt un rezultat al fierestruirii lor de catre apele repezi ale Bicazului.

Cheile Bicazului fac parte din Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas care are ca arii protejate: Lacu Rosu, Cheile Bicazului, Hasmasul Mare.
Drumul din Cheile Bicazului este format din serpentine ametitoare. Peretii de calcar ai stancilor ascund pesteri (precum Pestera Neagra si Pestera Cascada) cat si avene ( Licas, Avenul cu trei intrari).
Pe parcursul serpentinelor din Chei exista mici magazine cu suveniruri, produse lucrate de artizanii romani si de cei maghiari din zona.

Barajul de la Bicaz

Lacul artificial Izvoru Muntelui este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe raurile interioare din Romania.

Barajul de la Bicaz si lacul artificial “Izvorul Muntelui”

O alta atractie turistica este si Lacul de acumulare” Izvorul Muntelui” (35km lungime pe o suprafata de 33 km2), cunoscut si sub numele de “Lacul Bicaz”. Acesta este cel mai mare lac artificial (antropic) amenajat pe raurile interioare din Romania, fiind situat pe cursul superior al raului Bistrita. Locul s-a format ca urmare a construirii barajului hidroenergetic de la Bicaz, adevarat gigant cu o înaltime de 127 m, a carei ridicare a cerut excavarea a mai mult de 170.000 m3 de stânca. Din el se alimenteaza centrala hidroenergetica Bicaz-Stejaru.

Barajul de la Bicaz

Pentru realizarea constructiei Barajul de la Bicaz au trebuit stramutate aproape 20 de sate.

Lucrarile de constructie la amenajarea hidro-energetica au inceput in luna noiembrie a anului 1950 an in care a fost aprobat planul de electrificare al tarii. Costurile realizarii proiectului au fost de aproximativ 1,7 miliarde de lei ( bani socotiti la valoarea de atunci) si au insemnat pierderea a sute de vieti omenesti in timpul lucrarilor. Aici au muncit mii de detinuti ( majoritatea lor, in primii ani de santier, au fost detinuti politici cu inalta pregatire de specialitate) militari in termen si brigaderi.
Pentru realizarea constructiei au trebuit stramutate aproape 20 de sate. Doua dintre acestea , Rapciunita si Carnei, au disparut in totalitate. Au fost stramutati peste 18000 de locuitori din aproape 2300 de gospodarii.

Lacu Rosu

Portul Turistic Bicaz de pe la lacul artificial Izvoru Muntelui

Portul turistic Bicaz, de unde pleaca ambarcatiuni pentru plimbari de agrement, popasurile turistice din zona si in apropiere Izvorul Muntelui (797 m alt.) Au transformat intreaga zona intr-un centru de mare civilizatie turistica.
In orasul Bicaz este deschis un muzeu cu exponate oglindind constructiile hidroenergetice de pe valea Bistritei.

6. PRAID – CORUND- ODORHEIU-SECUIESC – HOMOROD BĂI - MIERCUREA-CIUC - ȘUMULEU

CORUND

Este una din cele mai mari comune ale judeţului Harghita, cea mai renumită aşezare a Ţinutului Sării. Numele de Corund e inseparabil de ceramica populară, fiind unul din centrele olăritului popular din Transilvania.

Locuitorii comunei au îndeletniciri variate. Pe lângă tradiţionalul olărit ei se ocupă şi de prelucrarea lemnului, de produsele din iască şi de comerţ ambulant (pe vremuri cu căruţe, astăzi cu automobile). Materia primă pentru olărit, lutul de bună calitate, se extrage de lângă pârâul Săcădat, care curge pe partea vestică a satului. Satul a avut cândva şi mină de aragonit (azi zonă protejată) şi un ştrand cu apă minerală (în zilele noastre aici au loc tradiţionalele târguri de ceramică).

Corund se situează lângă drumul naţional 13A, la 11 km de Praid, 18 km de Sovata, 29 km de Odorheiu Secuiesc şi 80 km de Miercurea-Ciuc.

Izvoarele de apă minerală au un rol important în viaţa satului. Izvorul "Diómáli" se află la ieşirea estică a satului, lângă drumul 13A. Apa minerală bogată în fier atinge debitul de 10.000 litri pe zi; este recomandată pentru bolnavii de afecţiuni gastro-intestinale, precum şi celor care suferă de anemie. Izvorul "Szőlőmáli" izvorăşte în hotarul estic al satului. Apa este bogată în bicarbonaţi, clor, magneziu şi calciu. Izvoarele "Cseredombi" şi "Erzsébet" izvorăsc la est de mina de aragonit, la 800 de metri de drumul naţional, având apă sărată şi bogată în fier.

Expoziţia cu vânzare de lângă drumul principal

Mărfurile artizanale expuse în faţa caselor atrag turiştii care trec prin satul Corund. Ei pot alege din frumoasele obiecte din ceramică, pai sau rogojină, articole din lână, iască sau lemn.

Biserca unitariană

Se află la est de drumul principal (la stânga), în strada care duce la piaţă, pe o moviliţă. Este înconjurată de zid fortificat din piatră. Orga bisericii a fost construită în 1822. În Cimitirul unitarian găsim monumente funerare cioplite din lemn, numite "kopjafa", produse minunate ale artei populare, obiecte sculptate simbolizând bărbatul, femeia sau copilul.